Canalblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

SUPERLATIVE

30 octobre 2008

APOLOGIA TOTALITARISMULUI ISLAMIC LA ANTENA 3

Ion Cristoiu a invitat la a doua parte a emisiunii “Zig-zag” de aseară, doi jurnalişti, Victor Roncea şi Carmen Gavrilă, care au făcut o propagandă indecentă totalitarismului islamic, ridicând în slăvi Iranul şi pledând pentru o vizită a preşedintelui Băsescu la Teheran, în vederea unui acord bilateral pentru gaze. Victor Roncea a deplorat faptul că Europa a pierdut mult din cauza faptului că America a plasat Iranul în “Axa Răului”. Şi a lăudat autorităţile iraniene pe care i-a considerat “de o inteligenţă extraordinară”. Jurmalista româncă (?) - de la RRA, deci Radioul public - a apărut îmbrobodită islamic şi a lăudat Iranul pentru faptul că admite să se vadă faţa femeilor şi le dă voie să se fardeze. Ea susţinea ca pe ceva firesc portul islamic (chador) care acoperă cu totul femeia, pentru că aşa susţine sharia, legea islamică - nimic din femeie nu trebuie să se vadă, cel mult ochii, ca să nu dea în gropi, că oricum e considerată obiect sexual şi teocraţii islamici o vor proastă - ca dovadă că în unele state islamice, cum a fost Afganistanul de dinainte de intervenţia coaliţiei conduse de America, fetele nici nu au dreptul la educaţie, n-au voie să meargă la şcoală, nu ştiu să scrie şi să citească, duc o viaţă de sclave. Nimic din toate acestea în discursul invitaţilor. Şi nici referitor la alte binefaceri ale sharia, pe care le voi ilustra. Ei şi-au exhibat admiraţia, ca să nu zic veneraţia faţă de regimul totalitar din Iran. Victor Roncea a justificat obligativitatea pentru turistele din Iran de a se îmbrobodi, zicând că din moment ce au venit de bună voie, trebuie să respecte obiceiurile locului. De parcă noi aici le-am obliga pe femeile lor să nu se mai îmbrace ca nişte sclave şi nu le-am lăsa să-şi exhibe simbolurile sclaviei, care pe mine mă agresează. Dar niciodată nu i-aş impune unei nefericite din acelea să-şi abandoneze portul, dacă şi-l asumă (am văzut destule fericite că aici pot scăpa de acea servitute). În consecinţă, resping categoric orice tentativă de a ni se impune nouă ceva din partea islamiştilor. Şi dezavuez slugărnicia unor asemenea jurnalişti propagandişti ai unui regim în care ar merita să trăiască. Şi să ne scutească. Priviţi imaginile următoare, preluate de pe blogul lui Bogdan Iorga. Un băieţel de opt ani este pedepsit, în Iran, conform sharia, prin strivirea mâinii drepte, pentru că a furat o pâine.Apologeţii de aseară n-au făcut nici cea mai mică aluzie la faptul că sharia ar presupune aşa ceva şi că ar avea loc asemenea orori în Iran. Dimpotrivă. O idealizare tip “Ceauşescu-PCR” manifestat la grandioasele festivităţi pe stadioane. Tocmai reveniseră dintr-o vizită propagandistică, oferită de statul iranian. Carmen Gavrilă a susţinut aberaţia că Iranul este “o combinaţie de democraţie cu teocraţie”, democraţia constând, după ea, în faptul că unii sunt aleşi. De parcă nu erau şi la noi alegeri pe vremea comunismului. Chiar uninominale. Partidul fiind unic. Şi nu o scandaliza pe jurnalistă nici faptul că teocraţia este aplicată acolo cu gardieni care au puteri discreţionare, aşa cum singură a relatat, senin. Nu a alertat-o, ci a părut să o umple de extaz faptul că în Iran sharia ţine loc de Constituţie civilă, iar fatwa - decretul religios ţine loc de lege. Iar Victor Roncea a blamat Occidentul pentru “propaganda neagră” împotriva Iranului. Care, de fapt, e minunat. La fel - minus teocraţia - cum era şi regimul lui Saddam Hussein în Irak, căinat de jurnalist. Dacă preşedintele Băsescu face tâmpenia vizitei la Damasc, acceptând invitaţia tiranului ocrotitor de terorişti Bashar-al Assad, măcar să se abţină de la o întâlnire similară cu Ahmadinejad. Care a declarat că Israelul trebuie şters de pe hartă. Preşedintele şi regimul iranian au fost apăraţi de jurnaliştii menţionaţi, cu un angajament demn de o cauză cu adevărat bună. Acest articol a fost scris pe luni 20 octombrie 2008 la 2:49:17 am şi este înscris în Categoria Hitler şi Stalin, Islam, Mare caracter, PR, Presa, Stupid Service. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. You can leave a response, or trackback from your own site. http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/10/20/apologia-totalitarismului-islamic-la-antena-3/

Publicité
Publicité
SUPERLATIVE
Publicité
Archives
Publicité